1. I.

Poartă-a vîntului încet deschide, aspru şuier 'ncet purcede
Iarnă încuiată, codru înverzit.
Alb şî negru se-mpleteşte, timpul tainic despleteşte
Picătura pică, piatra se despică,
Hora se-nvârteşte, apa despleteşte, ghiaţa închegată,
Dă vechi timp purtată, dîn miăz munte dă piatră,
Sămn că timpul se porneşte. Delasine. Şî p' ales făgaş.
La-ndesitul codrilor, în glasul vînturilor,
Şî-n umbra pietrii, chip sfrîntat, 'n munte, 'n 'nalt Ceahlău
Ce dîn gheaţă îngheţată, luă forma ce-i fu dată. Veşnic!
Chipăruş: prin pară şî foc, vijelios... joc
Ca prin foc să arză, dincolo să treacă, prin jar şî cenuşă
Sus pe calea cea apusă, ce-a alesului făgaş.
Fraţi blajini, rohmani! Din aievea fiind, dă după apa Sîmbetii,
După brazda lu Novac,
Din scorbul pământului, cel din naltul muntelui,
Muntelui căruntului, şi-al bradului,
Bradului, viteazului.
La vîrfşori de munte, la brădui mărunţi, la stîna bătrînă,
Unde iarba creşte, de-n patru se-mpleteşte,
Cerbul runcului, fiara cîmpului, şi-a pămîntului, agale-n plai coboară...
Toţi copaci în calea sa, crengile-ş pleca
Coarnele-i mărgăritare ş-împunzătoare
Lăgănat purtat, spre cel tainic loc, făgaş.
Cum urzica se nunteşte, se-nunteşte ş-nfloreşte,
Dîn întins cuprins de lume, scaun de lege se adună
Vorba să o spună, răspicat şi pentru tăţi.
Legea bîtii şî cea fricii. Drept!
Pieptul ursului brăzdat,
Dă Focu Viu, dă după Strâmba Oilor
În mijlocul poienilor, şî-n mijlocul pădurilor,
Flacăra-i răsfrînge, şî dîn foc şî sânge
Mugur verde dă brad, îmbucat, însîngerat...
ş-ntrupat... descătuşat.
D-aci, încotro... dincolo...
Făgaş!

2. II.

Către şipotul de piatră, dîn pădure deasă, deasă şî întunecoasă
Plecă dimineaţă, pe rouă, pe ceaţă, pe rouă nepăscută,
Cu roua-n picioare, cu ceaţa-n spinare.
Opşpe suliţi pîn-n apus.
Sus la naltul cerului, la razele soarelui, 'n revărsatul zorilor
La greu coborâş, verde aluniş, galbăn păltiniş.
Foaie de mugur de stânjen eu îs baci aci la munte.
Când răsare mândrul soare ies cu turma pe răzoare,
Când răsare mândra lună zic, codrului noapte bună
Şî mă leagănă frunza, şî m-adoarme lin doina,
Şî mă leagănă gându, şî m-adoarme fluieru.
Mândra mătrăgună, iarb-a pădurii, floarea pădurii, lasă-mă să te culeg,
Sub clarul lunii, 'n mijlocul pădurii, din grădina Dânselor
La mijloc de noapte deasă, luna singură descoasă, vraja singură să iasă.
Stăpânele ale vântului, Duşmanele ale pământului
Staţi în urma mea, calea de mi-i da, vraja de la sine se făcea.
Pe nalt vârf de măgură, ceaţă şî negură
De jos, jos din vale, până hăt... în zare...
Şî din munte-n munte, şî din plai în plai, până-n piatră-n piatră,
[Munţii cu râşii, codrii cu urşii, măgurile cu fiarele, bîtcele cu ciutele
Stâncile cu vulpile, dumbrăvi cu izvoarele, tăţi adânc priveau... şî se minunau.]
În vânturi şî-n volburi, din vânturi aruncat, şî trimes, în puţul cu jgheab
Să măsoare pământu, pământu cu umbletu, şî cerul cu cugetul.
Şî pre calea rătăciţilor, înspre Ursul Mare... 'n Ţara de Sus.
Cerul megieş, sfătoşenia grăieşte.
[Codrul se cutremura, ulmi şî brazi se clătina, fagi şî paltini se pleca,
Fruntea de i-o răcorea, mâna de i-o săruta şî cu freamăt de-l plângea.]
Să măsoare pământu, pământu cu umbletu, şî cerul cu fulgerul.
În crângul cerului, din sorbul pământului.
Zău!
P-un drum în desiş, la vechi aluniş
La picior de munte, pe dealuri mărunte,
Prin plaiuri tăcute, de vânturi bătute,
Noaptea-n codrii mă apucă, codrilor le sunt nălucă
Năluca purtată, dîn vechi vremi uitată.
Verde mugur brad de munte, pe dealuri mărunte,
Cu plaiuri tăcute, de vânturi suflate şî dă ploi udate,
Nedei şî sîntilii, iată, între munţi şî deal, glas năvalnic greu răsună, dîn văzduh.
Pretutindeni 'ncet se adună, la foc; de sub clar de lună!
Horă aprigă se încinge, munţilor îi ţie chinge, Şi unesc, şi-n ţara asta, ce de dincolo o trec,
Tîrg de dat. De dând dai, muntelui pe loc te tai. Îi-eşti!

3. III.

Colo-n jos către apus, soare nu-i pe cer în sus;
Ci e nor ş-ntunecime, unde munţii varsă foc,
În ogaşu dîn adînc, dă fiară rău păzit,
De nălucă, umbră... ocolit.
Nătotu, cel dîn tăt făcut!
Vară-ncuiată, n-codru desfrunzit.
Vâlva pădurii, glasu zmeilor, flacără tună,
După cer ascuns de lună; plină lună.
Şî pe şuierul vântului, dîn fundul pămîntului
Şura Boghii cînd răcneşte, tăt Apusul cotropeşte,
Vîrfu Retezat de munte în cea parte jăr aruncă,
Lumea-ntreagă o vrăjeşte, spiritul cum năvăleşte.
Colo între Alb şî Negru Criş, Codrul Muma se înalţă,
Vajnice mioarele hălăduiesc-l, peste văi de munţi măieştri,
Măgura cea Vînătă, într-o clipă-o bîntură.
Şî cînd baciul încet s-hodineşte, între brazi, cărări şî pajuri,
Barba-n boată ş-o propteşte, oile îi sînt prin preajmă, în Barsa Cohanului.
Tot pământ de sub cutremură, tulburi izbucuri împrejur ţîşnesc,
În adînc, în vajnice palate, apa năvalnic răzbate, modelînd pămînt şî piatră.
Sînge d-al naturii-ntrupat.
Sus pe Cerna-n sus, prin munţii cărunţi,
Prin brazii mărunţi, prin fagii de munţi,
S-aud brazii suspinând şî fagii murmurînd
Când vînează munţii. Munţii, Bucegii!
Braţu-i buzdugan, mintea arunjan.
Vîntu îl hrănea, apa-l îmbracă, focul în păzea, de pămînt ferea.
Şî la moartea-i, cădea-va o stea,
Un brad răsărea, drept din fruntea-i, înălţa.
În pădurea bradului, bradului viteazului,
Brad mă-nălţa, purta,
De tăt mă descătuşa, d-astă lumea.
Şî brad să fie! D-aci în vecinicie!
Negură-nchegată şi descătuşată, dă dîncolo lin purtată, aşezată...
De pe bradul codrilor, din sus vîrful munţilor
La stîna de sub piatră deasă, cu poiana-ntunecoasă
Unde izvora 'negheţată Năruja cea blăstămată între nalte drepte stânci
Pă loc magic înconjoară, noaptea ce lin coboară...

4. IIII.

În pădure urlă lupii, ger năpraznic se porneşte
Tot în cale înlemneşte, împietreşte şî topeşte.
Colo sus la nalt dă munte, neaua-i d-un genunche,
Vântu când a bate, prin oi o răzbate.
Drept viteaz, sub nămete-m sta, baci bătrân îmi asculta
Despre tăt şî despre toate, înţelept îl învăţa,
Câinele şî fluieru alungă-ncet doru, dor de tăt şî toate
Al de-a lumii date.
D-afară crivăţul mugeşte, neaua cum cerneşte
Întunericul pătrunde, neagră noapte înconjoară tăt.
Gădineţ încet îşi mişcă gîtu...
Şî dodată... se porneşte!
Haita lupului, chiar din Lupărie!
Ceru îngheţat şi negru, de îndată-l trece.
Buturugă, rugă; şî buştean. Fă de luminează,
Lemnu strâmb ce foc-l îndreaptă,
Cu-a ta putere, şî înţelepciune, de mă dumireşte.
Jos pe deal de vale, 'naltă vale,
Unde cercu-nconjoară, 'nconjoară şi desparte
Ce-i de-afară, de ce-I. Îi! De-al lupului. Şî bradului