1. Ceasuri Rele

Ceas rãu... rãu ceas...
În miãz de noapte,
La rãscruce se aseazã
De cãrare mi se agatã.

...în cerc deschis...
...si-n mijloc sad...

2. Tesarul De Lumini

În arc de vînt, trezesc un gînd
Ce suflã-n zare desteptare...
În rîu de salbã selenarã
Curge soma vesniciei
Pe drum bãtut cu piatra rarã.
Scãldat în spume ancestrale
Încãlzit rubinul varsã
Prin duh de foc cu limba arsã,
Pe loc trecut de noapte lungã,
În timp bãtrîn si fãrã umbrã.

În arc de vînt, trezesc în gînd,
Din ceatã-nflãcãratã un trup
Sorbit din stele siderale,
De soi de plasmã neînchegatã,
Din fir de apã fermecatã.

Prind dorinta-n arc de vînt
S-o sufle-n forma ce va sã vie.
De pãmînt sã prindã trupul,
Ca din vis sã se iveascã
Iar din pãlmi sã nascã faptã.

3. Primul OM

Si unde vara cade într-o joi
Acolo eu o sã mor
Ori buni, ori rãi, tot un mormînt!
În vînt...

4. Cunoasterea Tãcutã

Atîrna cerul, de sus pãmîntul
De sub rãdãcini, agãtat de glie,
În funie dreaptã întinsã-i zarea
Si prinde-n colt de cer vãzduhul.

Îndreptat e ne-rostitul de necrezut,
Descãtusat e ne-vorbitul dãscãlit,
...departe de tot...
Acolo unde înteleptii se aseazã
La veacul de somn.

În urmã si-a urmat chemarea
În umbrã i-a fost mereu zarea.
...departe de tot...
Acolo unde toate gîndurile mor...

Sã lãsãm cuvîntul sã doarmã...
Lipsind de vorbe, mutã-i mintea,
Seninã-i fruntea...

Gînduri curg, si acoperã lumea,
Ghem de fire înnodate,
Se în-coardã si a-coardã
În tot ce-i fals si nu vibreazã.

Cînd fãcutul nefãcut,
Ce-a trecut prin netrecut
A zãcut si-a petrecut
Prin fãr' de loc,
În fãr' de vreme...

Ochii încetosati si tulburi,
De-o mare de semne,
Ce-n van presarã înfãtisare,
Înecînd privirea
Si-nrobind vederea
De a sa lucire.

Sã lãsãm cuvînt sã doarmã,
Oblojindu-si lumea-i surdã...
Îndãrãt de oarbe semne
Rînduiascã peste timpuri
Cu tîlc rostit si tãinuit,
Iscãlit în chemãri de veghe
Pînã-n cea din urma moarte.

5. Înarborat

Despicã-mi oglinda de dincolo,
Cu a ochilor ascutime...
Chip ce neclintit se asterne-n sine.
Tintesc lumile, întorc luminile
Liniste lãuntricã se dezveleste
Dincolo de a mintii serpuire.

Despic cãrarea nerostirii, prãbusitã-n nemiscare
Umblet prin suflet pe sfori de nepãsit.
Cuvinte surde croiesc prin minte,
Nori de vorbe îndeasã neîncetat
Zumzãind cu sunet aspru.
Cãtre stînga rãsucesc privirea
Ce strãpunge scutul lãuntric, tãcere
Cuprins de eterna negîndire.

Calmã adiere ce de dincolo mã trage
De-a curmezis de lume, purtatu-s de Zefir
De la începuturi cãtre Nadir
Întelept domnit, alunecînd ca prin vis,
Albind întunecatii mei strãmosi de stîncã.

Despic puterea,
Cu a ochilor asprime,
În mãduva bradului de veci,
Si cum stau înaintea-mi,
Înghitit neantului
Înãuntru-mi privesc
Asa aproape de mine,
Strãluminat de cel ochi, mãiastru
Si insumi sunt.

6. Dedesubtul

În sînul venelor pãmîntului,
Cad în hãul de sub care,
Foc ascuns sub încuietoare;
Focul viu, mereu nestins,
Strãpunge trupul chinului
Arzînd Gemma tãinuitã
Tintuind în vîrf de spadã
Sã despartã despãrtitul,
Sã înnoade înnãditul.

În ochi de ape subterane
Picurînd sclipirea,
Rostogolesc cristale
Din roua lacrimilor ascunse.

Cap, vas cu gînduri neînsemnate,
În clocot prinde sã se spargã
Si împrãstie înflãcãrate
Scîntei de-nsufletire amarã.
Din sudoarea fruntii lor
Întru schimbare sã se iveascã
Strop de apa cristalinã...
Sã-ntoarcã mãiestritul, cristal din apã
De fãpturã pãmînteascã.

Deasupra adîncului în nechemare,
Duh purtat peste înflãcãrate
Ape întunecate,
Sã se coboare si sã-nconjoare
În chip neobisnuit pe om,
Cît mai adînc crestînd
Pînã-n lipsa de înfãtisare.

7. Norilor

(инструментал)

8. De Piatrã

Pãtruns de nãzuintã
Astern un trup din nou,
Si pieptãn fire luminoase...

Sunt primul om ce tese lumina,
Sunt primul om ce-si tese lumea,
...cu vesmînt de sclipire surã,
De curînd aprinsã-n a luminii umbrã...

Cufundat în nerostire
În tãcerea tuturor,
Deslusit, în fel de nedeslusit.
Însemnat în sensuri,
Pline de-ntelesuri.

Sunt omul ce re-nnoieste
Din fiara înflãcãratã
Înãltat spre vultur.
Untdelemnul ce nu arde
Si smaraldul ce prinde
Împãtimirea sufletului.

Mãsura, ce cîntãreste lumea
Prin judecata linistitã;
Judecata ce nu judecã.
Lumina ce se strînge
Ca-ncordare a duhului,
În vointa fãr' de dorintã.

Ochi de lapte,
Plin ochi de forme...
Clãtit în patru colturi,
De car' se prinde lumea,
Spãlat de cenusã în mierea soarelui
Înnodat cu nimb de netezire.

Topesc în mine mierea veche,
Roua sumbrã de sub pragul
Asfintitã casã, în capãt ei,
Asfintitã, ca sã încapã tei,
...din cele patru colturi...
Altoind în mine, cu soi ales
Las sã prindã roade,
În trãiri si glas cu chibzuintã.
Fãrã asteptãri, îndrept,
Si-mi drãmuiesc rãbdarea.

În tot ce-i vis si asteptare...
Strîngem comori în semne,
Sã cufundãm în noi adînc trãirea,
Ca „eu" sã nu mã spulber,
Ca „eu" sã nu mã uit,
Sã nu piarã a mea oglindire,
Ca lumea-ntreagã sã nu se piardã.

9. Cel Din Urmã Vis

În gol mã vîntur nimicniciei,
Fãrã însemnare se sorb prãvale...
Vînturat ce-n zãri se stinge,
Fãrã crutare,
Tot ce-i dor si înclestare.

Un sir foit se rãsfoieste,
Un ghem de vise încolteste.

Tãrîm strãvechi rãscolit de miraje,
Unde clipele-mi pier
Cînd mijlocu-mi se cascã-n zare.
...si înãuntru-mi se goleste
Despletit de sfori de fel
Ce viscolesc nemãrginirea.

Golitoarea ce seninã muscã,
Soarbe seva ce-a scãzut în vine.
Uscat vînt crapã cerul... gurii
Ce scuipã vãpãi de viu foc în beznã.
Despleteste... mãruntit...
Grãbit, cãtre nimic rãsfirat...
Încetinit se mistuie, dogorind de jale
În nimicnicia ne-nsufletitoare.

Vãrsãtoarea ce-n formã toarnã stele-ncinse
Ce-ntoarce necuprinsul si-i reda suflarea.
Inmultit si preamãrit
Înãltat în pîntec scapãrã scîntei...
Mãnunchi mãiestrit si dibãcit de-nrosire
Glorie, ce-n om îsi gãseste firea.

10. Hora Soarelui

Un pas adînc, cerul deschide
Si-n hãul de dedesubt,
M-arunc, si soarele mã prinde

Cum muntii se rãsun, soimii se adun,
Codrii se trezesc, frunzele soptesc,
Oasele trosnesc, stelele sclipesc, si-n cale se opresc
Na mesa de doi lai munti
Împlini de arbori fãrã frunzi
Între pietre nearse de soare
În lemne neroditoare
Lîngã tãul fãrã fund
Cu toiag despic cãrare
Ce mã poartã-n hãu de naltã zare

Tes soarele-n cãmasã, în atã fermecatã
Chibzuitã si trufasã, cu gînd drept legatã

Iesi soare din soare
Iesi soare spurcat, iesi soare necurat
Si cu mîndrã sorã lunã,
Leagã cununã, cununã legatã
De horã si soare, din cer pînã-n zare

De dincolo dã cer
Dinapoi de lunã
Din-afar de soare
Dintr-odatã am fãcut înc-o lume nouã
Din nimic!

11. Al Doilea OM

(outro)