1. Pămînt

Plоnge pămоntu sub mine,
Şi eu plоng deasupra-i

Pe cărare necălcată,
Pe rouă nescuturată,
Pămоntu s-a cutremurat,
Apele s-au tulburat,
Munţii cu dealurile,
Pădurile cu umbrele
Şi văile cu luncile.
Luna faţa şi-a schimbat,
Soarele s-a оntunecat.

Mugure crescut оn rouă,
Desfă-te morminte,-n două

Mоnce-te Pămоntu!
Arde-te-ar focu!
Оnghiţi-te-ar locu!

2. Dacia Hiperboreană

Sub cerul tradiţiei primordiale,
Din cetatea Carpaţilor
Sub axul boreal,
Оn ţara Geţilor

Indefinitul domneşte оn stăpоn,
Pоn la porţile Daciei.
Din nedistinsul polar primordial, cobor
Planurile posibilităţii universale

Оntr-al Marii Negre prund
Sus оmi ard şi jos оmi pică,
Picătura ce pică
Face luna tocmai plină...
Ţipă sus pe soare
Sus pe soare cоnd răsare

Muntele OM şi Omul Munte,
Buricul Pămоntului şi Osia Lumii
Cerul, Căliman şi Caraiman
Munte şi OM, şi OM precum munte,
El e Regele lumii

Sub gheţurile hiperboreene
Negru, pămоntul Daciei se-ncheagă
Din cоmpiile niciodată fără zăpadă
Se nasc pămоnturi sacre ale nemuririi

Prin porţile de fier polare
Străvede polul spiritual al lumii,
Din munţii Rifei.

3. Umbra

Ma intorc in propria umbra!

4. Ochiul Inimii

A fost, cоnd nu era, şi cоnd era nu a mai fost
Cоnd cerul şi pămоntul se-ntоlneau,
Omul atingea cerul cu mоna
Şi stele-i cădeau оn poală

Poarta făpturilor, din miez de soare, să coboare
Prin rac să intre-n felul firii omeneşti
Şi poarta cerului, din miez de ger
Prin corn să se ridice-n firea vidului neant

Din trecut ce nu mai e,
Şi viitor ce nu e оncă,
Оn nod vital, prezentul veşnic,
Ochiul ascuns оntoarce
Şi ia оn stăpоnire timpul оntreit

Roua celestă deşteaptă
Simţul eternităţii оn grota inimii,
Şi ce-a de-a şaptea rază
Trezeşte ochiul cosmic

Оnşiră-n şir, şi opreşte cu oprire
Оnşiră-n şir, şi opreşte cu oprire

Din trecut ce nu mai e,
Şi viitor ce nu e оncă,
Оn nod vital, prezentul veşnic,
Ochiul ascuns оntoarce
Şi ia оn stăpоnire timpul оntreit

Stăpоn al Regimului Vegetal
Rege peste Regnul Animal
Domn оn Tărоmul Mineral
Оntre foc, pămоnt, apă şi aer.

Adună ce e оmprăştiat,
Găseşte vorba оmpietrită,
Pоnă vei muri şi vei оnvia
Slăvit, iubit şi puternic
Оn cele trei lumi.

5. Chei De Rouă

Sub umbra Parоngilor
Оn straja timpului
Trecătoarea lupului,
Loc dosit, de nevăzut
Lac de rouă sufleţit

Sus оn vоrful munţilor
Pe creştetul pietrelor
La porţile zоnelor
Din plaiul Năculelor,
Оn crugu pamоntului
Din adоncu muntelui
Unde văzul lasă urmă
Ş-amintirea gоndul curmă
Porţi de piatră se оnchid
Bolţi de spirit se deschid
Şi te nalţă, suflătoare
Sfidătoare 'nălţătoare
Din crugu pămоntului
Şi din 'naltul cerului
Din adоncul timpului
Şi din miezul hăului

Roua roureşte, vorba despleteşte
Vorbă uitată, din vechi timp purtată
Roua roureşte, vorba despleteşte
Vorbă purtată, din vechi timp uitată

Sus оn munte plоnge rouă
Jos pămоntu cade-n două
Şi rămоne prăbuşit
Şi de spirit dezgolit
Vuietul adоncului
Оnzvоcnirea simţului
Pin' pămоntul iar se 'ncinge,
Se оncinge şi se stinge
Urma timpului căzută
Nevăzută şi pierdută
Urma locului uitată
Spaima timpului vărsată
Iar cоnd arde un foc 'n zare,
Taina veşnica s-aprinde
Se оncinge, se prelinge,
Lasă sol să se perinde
Pe pămоntul dezvelit
Şi de şoapte dezgolit
Din afundul timpului
Spiritul adоncului

Roua roureşte, spaimă despleteşte
Spaimă purtată, din vechi timp uitată
Roua roureşte, spaimă despleteşte
Spaimă uitată, din vechi timp purtată
Roua roureşte, taină despleteşte
Taină uitată, din vechi timp purtată
Roua roureşte, taină despleteşte
Taină purtată, din vechi timp uitată

6. Țara De Dincolo De Negură

Văzduhul de deasupra se umple de un vвnt neaşteptat
Оntre cer şi apă
Umbrele amurgului sosesc din depărtare
Оn locul unde timpul devine spaţiu

Pe crestele cenuşii ale fagilor
Оmpărăţia sălbăticiunilor e plină de frică şi de tăcere
Pămвntu-i ca cremenea
Tata munţilor, Călimanu'
Se suie pоn la nouri

Pe-o gură de Alb Pоrău
Оn afar dă lume vie
Să-ncureze, să vоneze
O biată lighioaie
Dă prin codrii cei pustii
O vinit la moartea ii...

Soare ce luceşte-n ochi şi se răsfrоnge-n suflet
O оnmărmurire de pămвnt
Desface-o poarta a cerului
Către tărвmuri ale spiritului
Cască-o gura a-ntunericului
Оnspre pămоnturi d-ale trupului

Un tremur, o chemare, un sunet nou se deşteptă оn munte
Un glas de corn se strecură după un val de umbră. Era amurgul

7. Jar

(инструментал)

8. Arborele Lumii

Cоnd zorile se varsă
Оn faţă-mi se оntinde zarea
Un fir de cer văzduhul
Un soi de nor mie starea

Soarele-i spin, spinu-i destin
Sădesc un pom, din ram de soare roditoare
Soare sur mă luminează
Soare sec mă оngălbeneşte

Lume nelumită, de dor pustiită
Nor de dor оn om de pom
Cer mister, mister din ochi de cer
Ce prin pămвnt se cern
Văile şi apele, munţii şi pădurile
Mister de-adоnc de cer

Din cer, trei rădăcini răsar din nori, coboară
Şi оn pămоnt, trei crengi se-mpămоntenesc

Şi atunci... ce-a fost
Din cer mвndru, lucios
Om mare, vвnjos
Arbore оntors, pe dos
Din firul luminii prins-a rădăcină
Om şi arbore ales, pe-o cădere lină
Semne, tălmăciri, s-aprind de оnţeles
Foc de rouă, fulger din spini

Cu limbă de moarte
Pe-o culme de nor
Оnarborat mă-ntorc
Şi Om şi Pom

9. Întoarcerea Amurgului

Roua n-mărmureşte
N-uimirea ce se zăreşte
De după miez de cer
De după adоnc de lume

Copacii drumul umbrele оntind
Agaţă cărarea, cea fără de-ntoarcere
Şi-napoi cufundă miezul pădurii

Cerul senin se-nclină
Se-nchină, pămоntul cоnd răsare
Se-ncovoaie

Dureros spiritul se-nchide
Al timpului făgaş se scurge
Pe stоnca veşniciei

Unde ochi nu vede
Şi minte nu pătrunde
Оndoit, şi astfel оntreg
Strоmb, şi astfel drept
Gol, şi astfel plin

Umbra ca să treacă
Prin rouă şi ceaţă
Sensul se dezgheaţă

Făptuind nefăptuirea
Оmplinitul prin nefăptuire se-mplineşte