1. Tul-ni-că-rînd

Rar – Tulnic – Arar
Rînd – Tulnic – în rînd
Rar – Tulnic – Arar
Rînd – Tulnic – în rînd
Tul-ni-că-rar
Tul-ni-că-rind
Tul-ni-că-rînd
În rînd
Ieși cald, ‘tună frig. Prigorit
Vestind dîn colț dă munte jalea
Apăs, în pas, pășesc pămînt
Şoptesc sfîrşenie sfîşiată
Sîngeroşenie sfîrtecată

2. Grădina Stelelor

Pămîntul te naşte, pămîntul te creşte, pămîntul te mistuieşte.
În mijlocul câmpului
‘N vrerea pământului
Spre răsărit căta
Un foc mare că ardea
Primăvara iar sosea
Colț dă iarbă să zărea
Zăpada dă peticea
Ududoaile curgea
Oamenii dă plug gătea
În rînced pămînt. Trag
Brazdă-ncercată
În sudoare-necată
Flacără afumă
Unde murgu mergea bruiestrînd,
Brazdă neagră răsturnînd.
Mă uitai la răsărit,
Văzui primăvara viind,
Colțul la iarbă crescînd,
Și zăpada peticind,
Ududoiaele curgînd,
Oamenii dă plug gătind
Arză-te-ar focul, pămînt,
Te-am semănat ş-a ieșit vînt.
Sămănat-am grîu de vară,
Ș-a răsărit foc şî piatră.
Sămănat-am gîndurile,
Răsărit-a dor șî jele.
Sub cearcănul lunii ei
Viţa-i verde iedera!
Trec pluguri negre cu boi,
Ciopoare dalbe de oi,
Cu șuvoaiele șiroi
Frunza verde, gînd curat.
Multe cîmpuri am arat
Prima zî cu soare
Lumina să coboare
Într-un soare luminos
Eu întorc brazda pă dos

3. Brazdă Dă Foc

Roua cerului
Pămînt misterului
Buciumă-n hău
Dă sunet nou
Dă fier, ‘n fier dăz-fier
Dăzleg
Chip dă lemn ce întrupează
Lume cînd înseninează
Soare-aprins la rădăcină
Om dă dîn sus dă lumină
Pălăiala trăsnetului
În toiag țintea
Lumină dăzvelea
Cer șî stele să rotea
Trosnet dă lemn dîn gînd uitat
‘N vis visat, în-murmurat
Dăs-catușat străluce
‘N iarbă fermecată
‘N fier îmbrăcată
Lume dezvrăjită
Pă sub porți dă lumină
Adumbrită-leargă prăstă culmi dă lumi
Străjerit, sol. Sămășluit
Chip dă om, moș roș, strămoș
Verde cetiniță, rodnică voință
Scoate vrajă roditoare
Pă pămînt risipitoare
N vînt, dă-vînt, dăs-cînt, în-cînt
Scapără

4. Baciu Moșneag

Prîn brădete-ntunecoase
Prîn făgete luminoase
Zace-o cărăruie
Spre munte să suie
’N toiag uncheș
Pă potecă strîmtă,
Prîn vale adîncă,
În singurătate,
Sub lespezi de piatră,
Dă vînt nebătută
Dă nimeni văzută
Dîn stînci, dîn văi adînci
Pă cărarea șărpuită
Cu argint împătruită,
La cel brad mare și-naltu,
Mare, nalt și gemănatu,
Dă prăstă timp privesc
Dă prăstă veac zăresc
Stau timpului pavăză
D-a veacului povară
Prin brădete-ntunecoase – o,
Prin făgete luminoase – o,
Om roș, chip dă moș, strămoș
Baciu să prindea, lumea cobora
Arunca-m-aș, arunca,
Sus la cer ca năgura
Arunca-m-aș pîn la stele
Arunca-m-aș pîn la nori
Nici nu-s viu, nici încă mort,
Numai sufletul îmi port,
Nici nu-s mort, da nu-s nici viu
Numai sufletul mi-l țin
‘N vrun vîrtej dîn cer lăsat
Cărăruie, cărăruie,
Care-n vîrf de munte suie,
Fă-te dreaptă șî domoală,
Să mă sui la munte iară,
Cărare-ngustă dă munte
Fă-te dreaptă ca o punte,
Prăstă văi șî prăstă munți.

5. Stanciu Gruiul

La poalele muntelui, muntelui pleșuvului,
În mijlocul rîndului, la puțul pămîntului,
Pă cîmpia verde-ntinsă, și dă cetine cuprinsă,
Șade Stanciu Gruiul, șade
Nalt la stat, mare la sfat și viteaz cum n-a mai stat
Închinam-aș și n-am cui! Închinam-aș murgului,
Dar mi-e murgul vită mută, N-are gură să-mi răspundă!
Închinam-aș armelor, Armelor drăguțelor,
Dar și ele-s fiare reci, Puse-n teci de lemne seci!
Închinam-oi codrilor, Ulmilor și fagilor, brazilor, paltinilor,
Că-mi sunt mie frățiori, dă dureri ascunzători;
D-oi muri, m-or tot umbri, cu frunza m-or învăli, cu freamătul m-or jeli!
La brîu cu șapte pistoale, patru pline șî trei goale,
Cît îi muntele dă mare, el cu pumnul mi-l doboare,
Buzduganu-i dă oțel, fus în mînă e la el
Și-l aruncă sus prin nori, șî-l prinde prîn subsuori
Cînd îl vezi, dă spaimă mori.
Ceață, ceață, negureață, Ia-o mai de dimineață
Dă pă drumul lungului, Dă pă șaua mugului,
Soare sfințește, Umbra se-ndesește,
Drum să oprește, Prin codru cotește
La Vadul Săpat, La Malul Surpat,
La Teiul Plecat, De arme-ncărcat.
Cu hangere, ascuțite, Cu pistoale, ruginite
Pe poteca strîmtă și cotită,
Să-l legene mereu vîntul. pînă l-o-nghiți pămîntul

6. Marea Cea Mare

Așterne-te drumului
Ca și iarba cîmpului
La suflarea vîntului
Mișcat
La Rîul-vărgat
Cu brazi semănat,
Unde piatra-mi sună,
Suna și răsună,
Cerbi de s-adună
Să bea împreuna.
Că el mi se culcă
Tot în vale-adîncă,
Colo sus la munți
Printre brazi mărunți,
Eu mănînc mugur dă fag
Șî beau apă dintr-un lac
Șî cînt codrului cu drag
Eu mănînc mugur dă plop
Șî bau apă dintr-un grop
Șî cînt codrului cu foc.
Drumu glasului că-i da
Văi adânci că răsuna
Livez verz’ mi se-ncurca
Ape mari să tulbura
Toț’ munții să cutremura
Brazi mărunț’ să legăna
Șî la codru să ducea
Șî la munte să suia
Șî-ncepea dă-mi chicotea
Dă tot tare țîpa
Șî dă chicotele lui
Pica frunza codrului